Definiția cu ID-ul 964326:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DEPENDENȚĂ. Subst. Dependență, lipsă de independență, atîrnare (înv.); supunere, subordonare, docilitate, ascultare, obediență (livr.), smerire (înv.), conformism; cedare, renunțare. Ploconire, ploconeală, plecăciune, umilire, căciulire. Lipsă de voință, voință slabă. Lipsă de inițiativă. Adj. Dependent, lipsit de independență; servil, supus, plecat, smerit, subordonat, docil, ascultător, obedient (livr.); conformist. Nehotărît, lipsit de voință. Vb. A fi dependent, a depinde de..., fi la cheremul (la voia) cuiva, a fi la discreția cuiva; a fi supus, a se supune, a se smeri, a-și pleca capul (fruntea, grumazul, genunchiul), a fi subordonat, a ajunge (a cădea, a intra, a încăpea) pe mîna cuiva, a cădea în palma cuiva, a fi la remorca cuiva, a fi la bunul plac al cuiva, a fi prada cuiva, a fi la deriva cuiva, a cădea (a încăpea) în ghearele (în gheara) cuiva, a fi la edecul cuiva, a ajunge (a fi) slugă la dîrloagă, a fi în solda cuiva, a fi sub papuc, a fi în palma cuiva, a fi docil, a asculta; a se conforma; a ceda, a se ploconi. A subordona, a dispune de cineva, a avea pe cineva la mînă, a avea pe cineva la cheremul său, a avea drept de viață și de moarte asupra cuiva, a stăpîni; a purta (a învîrti, a juca) pe cineva pe degete, a ține în frîu. V. asuprire, servilism, umilință.