O definiție pentru demophon


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Demopho(o)n 1. Fiul lui Celeus și al Metanirei și fratele lui Triptolemus. Cînd era mic, vrînd să-l facă nemuritor, Demeter îl ținea deasupra flăcărilor ca să-l facă să se lepede de tot ceea ce era muritor în trupul lui. O dată, noaptea, în timp ce-l purifica în felul acesta, Demeter a fost surprinsă de mama (de tatăl sau de doica) lui Demophon care, în fața acestui spectacol, a scos un țipăt. Speriată, zeița a scăpat copilul în foc. După o versiune, Demophon ar fi fost mistuit de flăcări, după alta, ar fi scăpat cu zile, dar ar fi rămas muritor. 2. Rege al cetății Athenae, fiul lui Theseus și al Phaedrei și fratele lui Acamas. A participat la războiul troian. La întoarcere, a trecut prin Thracia. Acolo a întîlnit o tînără fiică de rege, pe nume Phyllis, cu care s-a căsătorit. Mai tîrziu, Demophon a părăsit-o și s-a întors la Athenae. De desperare, Phyllis s-a sinucis.

Intrare: demophon
demophon
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.