delniță, -e, s.f. – 1. (În Evul Mediu) Parte din hotarul moșiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de țărani ce locuia în satul respectiv. 2. (înv.) Fâșie îngustă și lungă de teren situată într-o luncă sau pe un delușor. Delniță, top. în Sălsig-Codru, în Lunca Someșului. Toponim în Rohia-Lăpuș, „peste care se pare că a curs pârâul Rohia către râul Lăpuș” (Birdaș, 1994). – Cf. ucr. dil’nycá (DEX); după Miklosich, ucr. dil’ provine din rom. deal (< sl. dělǔ).