Definiția cu ID-ul 579211:


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DEGAS [dəgá], Edgar (1834-1917), pictor, desenator și sculptor francez. Apropiat de impresioniști pri interesul acordat instantaneului mișcării („Repetiția unui balet pe scenă”, „Clasa de dans”) și transfigurării formelor cu ajutorul culorii și al efectelor de lumină. Scene de gen din viața pariziană („La un pahar de absint”, „Călcătoreasa”). În desen a folosit o linie precisă și simplă.