3 definiții pentru decrețel
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
decrețel s. m. (peior., ironic) Copil (nedorit) născut după decretul ceaușist din 1966 după care orice mamă trebuia să aibă[1] minimum 4 copii[2] ◊ „Așadar, revoluția «decrețeii» au făcut-o.” ◊ „22” 2 III 90 p. 6. ◊ „Flăcăiandri costumați cam țopește [...] Erau decrețeii lui Ceaușescu, selectați de prin orfelinate.” R.lit 25/93 p. 7. ◊ „Era epoca decrețeilor și a copilăriei cu cheia de gât.” Pri. 22/96 p. 8; v. și R.l. 21 IX 96 p. 14 (din decret + -el; termenul era folosit oral din 1967; R. Zafiu în Luc. 13/90 p. 4)
- Probabil pasajul „trebuia să aibă” s-a dorit a fi formulat ca „ar fi trebuit să aibă”. — Ladislau Strifler
- Decretul nu obliga la 4 copii, doar interzicea avortul, acesta fiind posibil în unele condiții, ca de exemplu: „Art. 2. lit. e) femeia a născut patru copii și îi are în îngrijire;” — Ladislau Strifler
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
+decrețel (fam.) (desp. de-cre-) s. m., pl. decreței
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de cata
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
decrețel, decreței s. m. copil născut în perioada 1968-1990, când regimul comunist a interzis avorturile și a descurajat folosirea mijloacelor contraceptive.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
- silabație: de-cre-țel
| substantiv masculin (M12) Surse flexiune: DOOM 3 | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||