3 definiții pentru decrețel

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

decrețél s. m. (peior., ironic) Copil (nedorit) născut după decretul ceaușist din 1966 după care orice mamă trebuia să aibă[1] minimum 4 copii[2]„Așadar, revoluția «decrețeii» au făcut-o.” ◊ „22” 2 III 90 p. 6. ◊ „Flăcăiandri costumați cam țopește [...] Erau decrețeii lui Ceaușescu, selectați de prin orfelinate.” R.lit 25/93 p. 7. ◊ „Era epoca decrețeilor și a copilăriei cu cheia de gât.” Pri. 22/96 p. 8; v. și R.l. 21 IX 96 p. 14 (din decret + -el; termenul era folosit oral din 1967; R. Zafiu în Luc. 13/90 p. 4)

  1. Probabil pasajul „trebuia să aibă” s-a dorit a fi formulat ca „ar fi trebuit să aibă”. — Ladislau Strifler
  2. Decretul nu obliga la 4 copii, doar interzicea avortul, acesta fiind posibil în unele condiții, ca de exemplu: „Art. 2. lit. e) femeia a născut patru copii și îi are în îngrijire;” — Ladislau Strifler

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

+decrețel (fam.) (desp. de-cre-) s. m., pl. decreței

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

decrețel, decreței s. m. copil născut în perioada 1968-1990, când regimul comunist a interzis avorturile și a descurajat folosirea mijloacelor contraceptive.

Intrare: decrețel
  • silabație: de-cre-țel info
substantiv masculin (M12)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • decrețel
  • decrețelul
  • decrețelu‑
plural
  • decreței
  • decrețeii
genitiv-dativ singular
  • decrețel
  • decrețelului
plural
  • decreței
  • decrețeilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)