dáră, (darăcă), adv. (reg.) 1. Desigur, bineînțeles: „Păi, dară că să supără” (Grai. rom., 2000). 2. Atunci: „Noa, merem, dară?” (Bilțiu, 2007: 288). – Var. a lui dar „desigur” (DEX, MDA); probabil rezultat al compunerii cu prep. de și (i)ar(ă) (DER); de la *deară (Crețu, Tiktin, Iordan, după DER).