DAR², † DARĂ I. conj. 1 Arată o opozițune, o restricțiune sau o excepțiune: el e mare, ~ eu sînt mic; ar vrea să plece, ~ n’are bani; și măgarul e bătrîn, ~ îl încalecă copiii (PANN) ¶ 2 Cu atît mai mult: mi s’a urît mie scriind, ~ ție citind (ODOB.); mai adesea urmat de încă, sau construit cu -mi-te: tu te plîngi că n’ai bani de buzunar, ~ încă eu care n’am nici ce mînca; dară-mi-te cînd se apropie Pandora de dînsul și începu să-l mîngîie (ISP.); chiar un om în vîrstă putea greși, dar-mi-te un copil nevinovat! (CAR.) II. adv. 1 Deci, prin urmare (numai în interiorul propozițiunii): spune-mi dar, ce cauți pe-aici? la începutul propozițiunii se întrebuințează cu acest sens numai compusul așa ~: ~ dar ne-am înțeles? ¶ 2 Mold. = DA.