Damian Folosit de aproape toate popoarele europene, Damián (fem. Damiána nu mai este în uz la noi) reproduce numele pers. gr. Damianós, pe care specialiștii îl încadrează în aceeași familie cu vechile și frecventele Damas, Damasias (un arhonte cu acest nume este cunoscut din 586 î.e.n.), Damasiklos și Damasikles, Damasippos și Hippodamas (ultimele compuse din damas și hippos, diferită fiind ordinea în care apar), Damasos (atestat și în Iliada), Polydamas etc. Tema comună a acestor nume, dama- de la verbul damáo „a domestici, a îmblînzi”, aparține rădăcinii indo-europene *dom-, reprezentată prin lat. domus „casă”, gr. domos, sanscr. dámas, v. sl. domú și este înrudită cu lat. domesticus, domesticare, iar prin acestea chiar cu rom. domestic, a domestici. Foarte rar în perioada clasică, Damianos are șansa să pătrundă în onomasticonul creștin și să ajungă pînă astăzi datorită cultului deosebit de vechi și răspîndit al martirilor → Cosma și Damian, așa-numiți „doctori fără arginți”. Din greacă, numele pătrunde în onomastica slavă (v. sl. Damiianu, ucr. Demiana, în sec. 15), prin intermediul căreia Damián se răspîndește și la români. Foarte răspîndit mai ales în Transilvania (aici trebuie luată în considerație și influența latino-catolică) ca nume de botez sau de familie, numele apare și sub formele Dămian, Demian, Dimian, Doma. ☐ Fr. Damien, germ. Damianus, it. Damiano, sp. Damián, magh. Damjan, Demjan, Demjen, Damos, Demeny, bg. Damian, Dămian, Demian, scr. Damian, rus. Demian, -a, Damian, -a.