DACTIL (< fr. dactyle < lat. dactylus < gr. daclylos, deget) Unitate metrică, în poezia antică, greacă și latină, alcătuită din trei silabe, o silabă lungă urmată de două silabe scurte (...) și folosită în versurile pentametrice și hexametrice. În literatura noastră, puțini poeți au folosit dactilul: V. Alecsandri, în Moldova în 1857, D. Bolintineanu, în Mihnea și baba, G. Murnu, în traducerea Iliadei lui Homer, G. Topîrceanu, în Chinurile lui Ulise din Parodii originale. În traducerea Iliadei în hexametru dactilic, compus din cinci picioare dactilice și unul trohaic, dactilul antic a fost adaptat dactilului modern (o silabă accentuată și două neaccentuate). Sare din scaun îndată, de mînă ridică moșneagul Milă fiindu-i de capul cărunt și de barba căruntă. (HOMER, Iliada) Dactilul imprimă versului un ritm săltăreț, cum îl caracterizează și Eminescu, în Scrisoarea II: De ce dorm îngrămădite între galbenele file Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile.