Dacia f. țara Dacilor, ce se întindea peste România, Banat, Transilvania și Bucovina. Prefăcută în provincie romană (107-274), ea fu părăsită de legiunile romane după o stăpânire de 167 ani. Cutreierată și bântuită de popoare barbare în tot cursul evului-mediu, vechea Dacia văzu întemeiându-se către sfârșitul sec. XIII principatul Munteniei (cu Oltenia), în sec. XIV principatul Moldovei (cu Basarabia), pe când Ungurii luaseră dinainte în stăpânire Transilvania și Banatul.