CĂȚUIE, cățui, s. f. Vas de metal sau de pămînt, cu coadă și cu găurele în pereți, în care se pun cărbuni și peste ei tămîie sau alte aromate, pentru tămîiere sau pentru afumat în încăperi. Ard undeva, în fund, lîngă altar, cîteva cățui cu tămîie. STANCU, D. 444. Cu apărătoarea de cozi de păun ea a făcut vînt spre cățuia cu cărbuni în care ardeau aromate. SADOVEANU, D. P. 99. ◊ Fig. Măgulitorii... aleargă cu cățuia, tămîind stăpînitorii. CONACHI, P. 258. – Variantă: (regional) căție (ODOBESCU, S. I 459, GHICA, S. 33) s. f.