Definiția cu ID-ul 429089:

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cășuna (-nez, -at), vb.1. A pricinui, a cauza. – 2. A i se năzări, a-i veni chef de ceva. – 3. A urmări, a sîcîi, a jigni. Lat. *occasionāre (Ascoli, Arch. glott. it., XVI, 185; Pușcariu 311), transformînd fără îndoială în *accasionāre, printr-o confuzie de suf. (cf. REW 6029; DAR), cf. it. accagionare, v. fr. achoisoner „a vexa”. După Candrea-Dens., 285, de la *casionare, der. de la casus.Der. cășunătură, s. f. (chef, poftă; durere bruscă).