CĂTANĂ s.f. (Ban., Trans.) Oștean, soldat. Ketanĕ. Miles. AC, 345. Încălecară toți boieri<i> și domni<i> cu cătanele. A 1776, 100^v. Du-te cu cătane și ... îl sugrumă. OG, 337 ; cf. LEX. MARS., 228; OG, 378. ♦ (Mold., ȚR) Soldat (mercenar) din armata ungară sau austriacă. A: Racoți i-au dat o samă de nemți ai săi și cătane. M. COSTIN; cf. NECULCE. B: Pogoară cătanele nemțești la Rușava. R. POPESCU. Etimologie: magh. katona. Vezi și cătănie.