CĂRUNTEȚE s. f. Faptul de a fi cărunt; p. ext. bătrînețe. Deși sîntem ajunși la vîrsta cărunteții, nu dorim să ne scurtăm anii. SADOVEANU, D. P. 17. Abia la vremea cărunteții dobîndi și el un copil. ISPIRESCU, L. 366. Barba-mi strică fața Și trei fire de mustețe, Cari mi-au dat în căruntețe. BIBICESCU, P. P. 303. – Variantă: cărunteță s. f.