CĂNIȚĂ, cănițe, s. f. Diminutiv al lui cană. Pe o măsuță... fumega, în cănițe, vin fiert cu mirodenii. SADOVEANU, O. V 167. ♦ Conținutul unei căni mici. Frunză verde peliniță, Und’te duci tu, mă: Gheorghiță?... – Săbeau vin... Șapte ocă ș-o căniță. SEVASTOS, C. 258. – Pl. și: (regional) căniți (SADOVEANU, O. VII 81).