CĂMIN s.n. 1. (Mold.) Cuptor. Înfierbîntă un cămin să o arunce. DVS, 6^r; cf. DVS, 3^v, 4^r. 2. (ȚR, Trans. SV) Vatră. B: Cuptoare și căminuri se vor surpa. BIBLIA (168S). C: Ca argintul care-i pren foc purtat si în chimini l-au curătit. VCC, 30; cf. PSALT. SEC. XVII, apud TEW. Variante: chimini (VCC, 30). Etimologie: sl. kamina, bg. kamin, kamina, rus. kamin, magh. kémény. Cf. c a m e n i ț ă.