CĂLCARE, călcări, s. f. Faptul de a călca. 1. Nerespectare, violare a unei legi, a unei dispoziții, a unui ordin, a unei convenții etc. Trădarea de patrie, călcarea jurămîntului, trecerea de partea inamicului... constituie crimele cele mai grave față de popor și stat și sînt pedepsite de lege cu toată asprimea. CONST. R.P.R. 42. Călcările pravilei erau fără cruțare pedepsite. GALACTION,O.I 212. Și apoi o rodea la ficați călcarea poruncii tatălui lor. ISPIRESCU, L. 51. 2. Abatere, deviere de la un principiu, de la o teorie, de la o linie. Documentele Congresului al XIX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice trebuie să înarmeze organizațiile noastre de partid în vederea intensificării luptei împotriva oricărei călcări și deformări a liniei partidului. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 51. 3. Atac, năvălire pentru a jefui. Se întîmplase peste noapte o călcare cu omor. CARAGIALE, O. I 287.