CÎT¹ adv. (Exprimă nehotărît ideea de cantitate sau de intensitate) 1. (În propozițiile independente exclamative și interogative) În ce măsură, în ce grad. Cit l-am rugat ! Cît de bine a cîntat ! 2. (În corelație cu « atît » sau « atîta ») Atît. . . cît (sau, pop., cum)... = în același grad, număr etc. ca și. . . Atîta-s de supărat, Cîtu-i ceriul înnorat (JARNIK-BÎRSEANU). Atît. . . cît și. . . = și. . . și ; nu numai. . . ci (și). Atît ea cît și sora mai mică (BASSARABESCU). Cu cît. . . cu atît = pe măsură ce. . ., tot mai mult. . . Si cu cît lumina-i dulce, tot mai mult se lămurește (EMINESCU). Nu atît. . . cît (mai ales sau mai cu seamă). . . = în astfel de grad. . ., în asemenea măsură. . . Nu atît faptul că ai greșit mă supără, cit mai ales faptul că nu cauți să te îndrepti. 3. (În expr.) Cît colea = în apropiere, nu departe. Eu mă duc, ia, cît colea, să tai nițele lemne (ISPIRESCU). Cît colo = (foarte) departe. Îl brîncește cît colo (CREANGĂ). Cît de colo = departe, de la mare distanță; în mod clar. Se vedea cît de colo că vorbea cu înțelepciune (ISPIRESCU). Cît de cît = măcar, puțin de tot; (după verbe la forma negativă) de loc. Nu stă locului cît de cît. ▭ Măcar cît de cît să fii și tu de vreun folos (PĂUN-PINCIU). Cît (e) lumea (și pămîntul) = totdeauna; (după negație) niciodată. – Lat. quantus (contaminat cu lat. quotus și cata).