CÎNTAT s. n. Faptul de a cînta (cu vocea sau dintr-un instrument muzical); cîntare. O ține într-un cîntat. ◊ Sunet (melodios sau nu) scos de unele păsări și animale. Cîntatul greierilor. ◊ Expr. La (sau pe la sau spre) cîntatul cocoșilor = (pe) la cîntarea cocoșilor, v. cîntare. Tîrziu de tot, spre cîntatul cocoșilor de-abia, moș Ion Florea și mama Catrina... se întinseră pe rogojina de pe prispă, ca să se odihnească. BUJOR, S. 48. La (sau pe la) cîntatul de ziuă (sau al doilea) al cocoșilor = în zorii zilei. De la Udești la tîrg, ai de bătut cu piciorul cale de mai bine de două ceasuri, de aceea oamenii se scoală pe la cîntatul de ziuă al cocoșilor. CAMILAR, N. II 305.