CVARTIR, cvartiruri, s. n. 1. (Astăzi rar) Locuință temporară a unui grup de oameni (în special a unor trupe) întrecere pe undeva; p. ext. locul unde cineva își așază locuința. Erau două străzi: Birjarii Noi și Vechi, așezate la depărtare destul de măricică, însă aceasta care da în Făinari le fusese totdeauna cvartir [birjarilor]. PAS, Z. I 223. Dădui ocol casei, spre a chibzui un loc mai potrivit pentru cvartirul meu de noapte. HOGAȘ, M. N. 84. 2. (Transilv.) Locuință cu caracter provizoriu (de obicei într-o familie străină); gazdă. – Variantă: cuartir (I. IONESCU, D. 522) s. n.