Definiția cu ID-ul 330570:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CUVIINȚĂ ~e f. Conduită unanim acceptată; purtare cuviincioasă. ◊ A găsi (a crede, a socoti) de ~ a crede că este potrivit. După ~ după cum se cuvine. Bună-~ atitudine cuviincioasă; decență. [G.-D. cuviinței; Sil. -vi-in-] /<lat. convenientia