Definiția cu ID-ul 964150:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CUVÎNT. Subst. Cuvînt, cuvințel (dim.), termen, verb (livr.), vocabulă (livr.), vorbă, vorbuliță (dim.), vorbușoară (pop.), vorbișoară (pop.), vorbuță (reg.), zicere, spusă, expresie; glose. Cuvînt simplu; cuvînt compus; cuvînt primitiv; cuvînt derivat, derivat; cuvînt-matcă; cuvinte înrudite. Onomatopee; interjecție. Lexem; semantem (lingv.); semem; sem. Cuvînt monosemantic; cuvînt polisemantic. Nume, termen, denumire; nume propriu; nume comun; apelativ; supranume; poreclă; antroponim; toponim, toponimic; hidronim; oronim; etnonim. Cuvînt împrumutat, neologism, barbarism; franțuzism; galicism; germanism; grecism; italienism; latinism; maghiarism, ungurism (rar); rusism; rutenism; sîrbism; slavonism; turcism. Cuvînt autohton; neaoșism. Arhaism. Regionalism. Argotism; jargonism. Cuvînt (termen) dialectal. Sinonim; antonim; omonim; paronim. Formarea cuvintelor, derivare; compunere. Familie de cuvinte. Lexic, vocabular. Dicționar, dicționăraș (dim.), lexicon (rar), vorbar (înv.), glosar. Lexicologie; etimologie; semasiologie, semantică; semantism; onomasiologie. Lexicografie. Lexicolog; semasiolog, semantician; lexicograf; etimolog, etimologist. Adj. Lexical; lexematic (lingv.); lexicologic; semasiologic, semantic; monosemantic, polisemantic; etimologic. Lexicografic. Vb. A rosti (a spune) un cuvînt, a cuvînta; a folosi (a utiliza) un cuvînt; pronunța un cuvînt; a scrie un cuvînt. A forma un cuvînt, a deriva. A împrumuta un cuvînt, a calchia. V. denumire, semn, semnificație.