Definiția cu ID-ul 915716:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUVÎ́NT, cuvinte, s. n. 1. Element al vorbirii omenești (constînd dintr-un fonem sau un complex de foneme) de care e legat un sens, care este susceptibil de o întrebuințare gramaticală și care poate fi înțeles de o colectivitate de oameni reunită într-o comunitate istorică; vorbă. Mame! Învățați pruncii voștri Înainte de cuvîntul mamă, înainte de cuvîntul pîine – cuvîntul pace! POEZ. N. 92. Se sfărîma a jale blîndă în tremuratele cuvinte Și povestea încet moșneagul, mișcîndu-și pletele cărunte. GOGA, C. P. 9. Cuvîntu-n vers devine un bici de foc, un steag, O trîmbiță de-alarmă. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 50. De-i zice un singur cuvînt, ești mort. ALECSANDRI, T. I 82. Joc de cuvinte = spirit, glumă bazată pe asemănarea cuvintelor; calambur. Cuvinte încrucișate = joc în care cineva trebuie să găsească o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figură geometrică, încît cele citite orizontal să aibă cîte o literă comună cu cele citite vertical. (Lingv.) Fond principal de cuvinte v. fond. (Gram., impropriu) Parte de cuvînt = parte de vorbire, v. parte.Expr. A nu găsi (sau a nu avea) cuvinte = a nu fi în stare (sub impresia unui sentiment puternic) să exprimi ceea ce gîndești. Nu găsesc cuvinte ca să înfierez purtarea ta. Cu alte cuvinte = exprimînd același lucru în altfel; așadar, în concluzie. Adică, cu alte cuvinte... Să vă dau afară pe voi și să-i iau pe dînșii în loc? ALECSANDRI, T. I 408. Într-un (sau cu un) cuvînt = pe scurt, în rezumat, în concluzie, așadar. Într-un cuvînt... «turdus» nu este cîtuși de puțin «graurele» romînesc. ODOBESCU, S. în 29. În puține cuvinte = pe scurt, în rezumat. Cuvînt cu cuvînt = fără nici o modificare, întocmai, exact. (Regional) Dintr-un cuvînt = fără a mai sta la gînduri, imediat. Eu răspund dintr-un cuvînt, Fărsă pun ochii-n pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. 2. (Mai ales la pl.) Gînduri, idei exprimate prin vorbe; spuse, zise. Fierbinți cuvintele lui Gorki sînt, Le simți pulsînd în vine, bărbătește. DRAGOMIR, S. 42. A fost atîta chiu și cînt. Cum nu s-a pomenit cuvînt. COȘBUC, P. I 58. Ca-n basme-i a cuvîntului putere: El lumi aievea-ți face din păreri. VLAHUȚĂ, O. A. 25. Cuvintele lui Schiller ce le cetisem... îmi veniră în minte. NEGRUZZI, S. I 54. Din cel întîi cuvînt mi s-au dat 280 galbini. KOGĂLNICEANU S. 231. Cuvînt greu = vorbă hotărîtoare, decisivă. Cuvinte grele = vorbe aspre, de dojana, de ocară. Cuvînt introductiv sau cuvînt înainte = prefață. (Astăzi rar) Purtător de cuvînt = persoană autorizată să exprime în mod public păreri care reprezintă punctul de vedere al unui stat, al unui guvern, al unei organizații oficiale. ◊ Expr. În (toată) puterea cuvîntului = în înțelesul adevărat, pe deplin, cu desăvîrșire. Își descarcă mînia în toată puterea cuvîntului. CREANGĂ, A. 36. A pune un cuvînt (bun) = a face o intervenție (pentru cineva). L-a rugat pe avocatul, consilierul și prietenul ministrului, să pună un cuvînt bun și să obțină o mutare într-o stație mai omenoasă. C. PETRESCU, A. 292. A arunca un cuvînt v. arunca. A tăia (sau a curma) cuiva cuvîntul = a întrerupe (pe cineva) din vorbă. Împăratul îi tăie cuvîntul. ISPIRESCU, L. 23. (Rar) A lua (cuiva) cuvîntui din gură = a lua vorba din gură, v. vorbă. Tocmai!... Mi-ați luat cuvîntul din gură. ALECSANDRI, T. I 291. (Mold.) Nici (nu) mai rămîne cuvînt = nici nu mai încape discuție, nici nu mai poate fi vorbă. Lingurarilor, nici mai rămîne cuvînt, li se lungise urechile de foame, așteptînd. CREANGĂ, A. 54. (Regional) A începe cuvînt = a începe vorba, a vorbi. Marfa-i în odaia cea mare de dincolo, începu iarăși cuvînt gospodina. SADOVEANU, B. 98. ♦ Subiect de vorbă, de povestire; istorisire. Să nu-mi uit cuvîntul. CREANGĂ, A. 41. Cuvîntul din poveste înainte mult mai este. CREANGĂ, P. 199. 3. Cuvîntare, discurs, conferință. Cuvînt de deschidere.Partidul nostru a avut marea cinste de a trimite o delegație a sa la Congresul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În cuvîntul nostru de salut am căutat să exprimăm dragostea nemărginită a oamenilor muncii din Republica Populară Romînă pentru eliberatoarea noastră, Uniunea Sovietică. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 5. ◊ (Rar la pl.) Trimite-mi o colecție a cuvintelor măriei-sale cătră Adunare. KOGĂLNICEANU, S. 200. ◊ Expr. A cere (sau a da, a avea) cuvîntul (într-o adunare) = a cere (sau a da etc.) dreptul de a vorbi. A lua cuvîntul = a vorbi (într-o adunare). (Învechit) A face cuvînt = a ține o cuvîntare. Suindu-mă în picioare pe-un scaun, le-am făcut acest cuvînt. NEGRUZZI, S. I 198. 4. Învățătură, îndrumare, sfat; p. ext. dispoziție, ordin. Din cuvîntul lui nu se abătea. ISPIRESCU, L. 18. ◊ Loc. adv. (Mold.) De cuvînt = îndată, numaidecît, pe loc. Iar Ipate, de cuvînt, se prinde în joc lîngă o fată. CREANGĂ, P. 163. ◊ Expr. A înțelege (sau a ști) de cuvînt = a asculta de spusele, de sfaturile sau de ordinele cuiva. Ce folos însă!... nu înțelege de cuvînt. ALECSANDRI, T. I 120. Cuvînt de ordine = dispoziție dată de un superior (în armată, într-o întreprindere, într-o instituție). 5. (Învechit și arhaizant) Știre, veste, informație; zvon. După cuvîntul trimis de jupîn Traico, Popa Tonea se hotărî să treacă la Cladova. GALACTION, O. I 188. Și s-a pornit apoi cuvînt! Și patru margini de pămînt Ce strîmte au fost în largul lor, Cînd a pornit s-alerge-n zbor Acest cuvînt, mai călător Decît un vînt! COȘBUC, P. I 54. 6. Promisiune, făgăduială, asigurare, legămînt. Eu mă prind să ți-l dau [grîul] în girezi. Nu-i cuvînt gospodăresc? CREANGĂ, P. 156. Cînd omul are cuget, cuvîntu-i e cuvînt. ALECSANDRI, T. II 117. Aminte să-ți aduci De-ale noastre vorbe dulci; De-ale noastre dragi cuvinte, Ce-au rămas neisprăvite. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 267. Omul se leagă cu cuvîntul, nu cu frîul.Expr. Om de cuvînt = om care își ține făgăduielile, pe a cărui promisiune poți pune bază. Cuvînt de onoare (sau de cinste) = promisiune sau asigurare care angajează cinstea cuiva, care garantează că cele spuse sînt adevărate sau vor fi împlinite. Despoții n-au inimă și n-au cuvînt de cinste. CAMIL PETRESCU, B. 188. A (sau a-și) da cuvîntul (de onoare) = a promite, a făgădui, a se lega. Ți-am dat o dată cuvîntul... în mine poți avea încredere. CARAGIALE, O. II 277. (A crede) pe cuvînt = (a crede) fără a mai controla exactitatea spuselor cuiva sau fără a mai cere dovezi. Prefectul juca pe cuvînt, dar pierduse și în felul ăsta. DUMITRIU, N. 114. A-și ține cuvîntul sau a se ține de cuvînt = a îndeplini o promisiune făcută, a se ține de angajamentul luat. Te-ai ținut de cuvînt, moș Nichifor. CREANGĂ, P. 114. 7. (Învechit și arhaizant) înțelegere, pact, acord, convenție. Iar dacă nu mi-a plăcea nimic din ce mi-i spune, să-mi rămîi zălog pe o sută de galbeni. Bun cuvînt. SADOVEANU, D. P. 155. ◊ Expr. (Regional) A se înțelege (cu cineva) la cuvinte = a se învoi, a cădea de acord. Mihai... se înțelese cu el la cuvinte. ISPIRESCU, M. V. 55. 8. Părere, opinie exprimată; punct de vedere. Cetățenilor Republicii Populare Romîne li se garantează prin lege: a) libertatea cuvîntului; b) libertatea presei; c) libertatea întrunirilor. CONST. R.P.R. 40. ◊ Expr. A-și spune cuvîntul = a-și manifesta părerea, opinia. Libertate, drept de a se plînge, de a formula revendicări. Ați pus cu toții jurămînt Să n-avem drepturi și cuvînt; Bătăi și chinuri cînd țipăm, Obezi și lanț cînd ne mișcăm. COȘBUC, P. I 209. 9. Discuție, vorbărie, ceartă. N-am avut cu el nici un cuvînt.Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă. (Mold.) Nu-i cuvînt = nu încape vorbă, nu se discută, n-am ce zice. Doamne, măi Chirică, bun suflet de femeie mai am!...Bună, stăpîne, nu-i cuvînt. CREANGĂ, P. 168. 10. Motiv, rațiune, rost, justificare, pricină, cauză. Unii au cuvînt a crede... că n-ar fi fost străin și de-o oarecare ceată vestită pe vremuri, care a tîlhărit departe în țara ungurească. C. PETRESCU, R. DR. 128. Mă mulțumii doar să găsesc cusur frunzelor de plop, că fac prea mare gălăgie degeaba și fără cuvînt. HOGAȘ, M. N. 13. O frunză veștedă nu-ți dă Cuvînt să zici că-i toamnă. COȘBUC, P.I 79. Am eu cuvinte să mă port așa. CARAGIALE, O. III Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt, Ai vedea că am cuvinte pana chiar să o fi rupt. EMINESCU, O. I 137. ◊ Expr. Sub (sau pe) cuvînt că... sau pentru cuvîntul că... = pentru motivul că..., din pricină că..., sub pretext că... Comisia de plasă a constatat numărul clăcașilor; advocatul... a contestat această lucrare, pe cuvînt că s-a trecut între clăcași și 28 de oameni cari n-au făcut clacă. I. IONESCU, D. 414. Sub acest cuvînt ca... = cu condiția ca... Oi să te scot în lume, dară numai subt aiest cuvînt, ca să nu spui nimăruia unde m-oi ascunde. SBIERA, P. 311. Sub nici un cuvînt = sub nici un motiv, în nici un caz. Se urcă în tren, să nu se mai întoarcă sub nici un cuvînt. PETRESCU, Î. II 145. Cu drept cuvînt = pe bună dreptate, în mod întemeiat. Cu drept cuvînt cetitorul va fi clătit din cap. EMINESCU, N. 33. Cu drept cuvînt te așteptai să fii răsplătit... pentru toate ostenelile ce ai depus în opera ta ODOBESCU, S. III 10. 11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai. Ca lovit de trăsnet, a rămas fără cuvînt.