CUTARE, ‡ CUTARELE pron. și adj. dem. (gen.-dat. cutărui, cutăruia; pl. cutari, cutare, gen. cutăror, cutărora; – f. sg. cutare, gen.-dat. cutărei, cutării, cutăreia, cutăriia; pl. cutare, cutari, gen.-dat. cutăror, cutărora). Arată ființa sau lucrul pe care nu voim sau nu putem să-l numim mai precis: pasă să ucizi pre cutare om sau să bați pre cutarele (PRV.-LP.); Ăsta e podul ~, ăsta e ~ han, Colea șade un domn mare, iar dincoaci ~ han (PANN); la ~ ori ~ lucru s’a făcut mare prăpăd de oameni; s’a făcut pre gustul cutăruia, dar s’a făcut mare jertfă de popor (ISP.); și-i spuse în taină că pe ~ vîrf de deal, lîngă ~ teiu este o comoară îngropată (GN.) [lat. eccum-talem].