3 definiții pentru curnic

curnic sn [At: H II, 239 / V: cornic / Pl: ~ice / E: bg кypникъ] (Dob; Mun; bgm) (Reg) Coteț pentru găini.

cúrnic (cúrnice), s. n. – Coteț de găini. – Var. (Banat) curelnic, (Olt.) curuiac. Bg. kurnik (DAR), din sl. kurŭ „cocoș”, cf. curcă.

curníc n., pl. e (bg. kurnik, d. vsl. kurŭ, cocoș. V. curcă). Munt. est. Dum. Cotineață (maĭ ales bordeŭ de ținut găinile). V. curuĭelnic.

Intrare: curnic
substantiv neutru (N2)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular curnic curnicul
plural curnice curnicele
genitiv-dativ singular curnic curnicului
plural curnice curnicelor
vocativ singular
plural