curmătură, curmături, s.f. – 1. Depresiune, adâncitură pe culmea unui deal sau a unui munte. 2. Urmă în pământ făcută de roata carului. 3. Urma lăsată de brăcinar. 4. Lemn ciuntat (curmat) la vârf (ALRRM, 1973: 684). ♦ (top.) Curmătură, deal, pășune în Drăghia, Ungureni (Vișovan, 2008). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Din curma + suf. -(ă)tură (DEX, MDA).