corcitură sf [At: ZAMFIRESCU, R. 190 / V: cur~, cher~ / Pl: ~ri / E: corci² + -itură] 1 Animal sau plantă provenită prin corcire Si: corciu¹ (4). 2 (Prt) Bastard.

CORCITURĂ, CURCITURĂ (pl. -turi) sf. 1 Animal corcit ¶ 2 pr. ext. Om născut din împerecherea a două neamuri sau rase deosebite: corcitură de Chefalonit și de Slav (D.-ZAMF.); nu de geaba era el curcitură de zeu (ISP.) [corci].

corcitúră f., pl. ĭ (d. corcit). Om saŭ animal corcit: catîru e o corcitură de ĭapă cu măgar. Fig. Iron. Amestecătură, ceva nehotărît, ceva care inspiră dispreț pin amestec: acest partid e o corcitură politică. – În vest cu-.

curcésc, -citúră, V. corc-.