CUPRINS¹, (I 2, II 1) cuprinsuri, s. n. I. 1. Conținut. Cuprinsul cărții. 2. (Cu determinări în genitiv) Întindere, suprafață. Se-ntoarse din poartă, se uită lung la cuprinsul ogrăzii părintești, își trecu ochii asupra merilor, asupra păpușoilor grași semănați de el astă-primăvară. CAMILAR, TEM. 152. Era o zi senină și soarele lumina cuprinsul întunecat al morii, pătrunzînd prin crăpături în suluri de raze. ANGHEL-IOSIF, C. L. 26. N-o lăsă tatăl său în aretul (cuprinsul) grădinii aceleia. RETEGANUL, P. V. 68. ♦ Spațiu înconjurător. În liniștea mare a cuprinsurilor s-a auzit în depărtare sunînd ploaia. SADOVEANU, N. F. 64. Dorm încă vietățile cuprinsului. Numai ciocîrlanii, mai harnici, pășesc mărunțel pe marginea șanțului. VLAHUȚĂ, O. A. II 125. Din larg cuprins de multe zări Nuntași din nouăzeci de țări S-au răscolit. COȘBUC, P. I 55. ♦ (Învechit) Loc; ținut. Vino, dar, de ai răbdare și ascultă să-ți descriu Un cuprins unde-ntîmplarea astăzi voiește să fiu. ALEXANDRESCU, P. 53. II. (Învechit, în forma coprins) 1. Stăpînire. Aleodor întinse coprinsul său și peste moșia lui Jumătate-de-om. ISPIRESCU, L. 48. ♦ (Concretizat) Proprietate. Într-o zi... o porni spre partea moșiilor zînei și, intrînd în coprinsurile ei, se abătu din cale. POPESCU, B. IV 53. Spun d-un nobil oarecare Ce avea coprinsuri, stare. PANN, P. V. III 40. 2. Curte întărită a unui castel. Au spart porțile de la al doilea coprins. NEGRUZZI, S. III 370 – Variantă: (învechit și popular) coprins s. n.