CUNUNIE, cununii, s. f. 1. Căsătorie (făcută după ritualul religios). V. nuntă. Hai, mîndră, la cununie Pînă-i frunza verde-n vie. JARNÍK-BÎRSEANU. D. 49. ◊ Loc. adj. (Despre soț sau soție) Cu cununie = unit prin căsătorie legitimă. O avea [pe nepoată] de la o soră a ei, care nu avusese bărbat cu cununie. PAS, Z. I 183. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu cununie = a se căsători cu cineva. 2. (Concretizat) Cunună care se pune pe capul mirilor în timpul slujbei religioase a cununiei ◊ Expr. A-și pune (sau a-i pune cuiva) cununiile pe cap = a se căsători, a se cununa (sau a cununa pe cineva).