CUMINȚIE s. f. (Azi rar) 1. Înțelepciune, deșteptăciune. Adunase-n creier Toată cuminția lumii. COȘBUC, P. I 71. Asculta... la cuminția trecutului, la acele vești din bătrîni. EMINESCU, N. 47. 2. Cumințenie (1), seriozitate. Ne-am lăsat amîndoi de nebunii ca să intrăm în calea cuminției. ALECSANDRI, T. 1221. Alei! doamne, din domnie Ieri ai fost dat la beție; Astăzi veniși la trezie, Dar n-ai prins la cuminție. ALECSANDRI, P. P. 208.