CUMINECA, cuminec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertat prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminica vb. I] – Lat. comminicare (= communicare).