CUMETRIE, CUMĂTRIE sf. 1 Calitatea de cumătru sau de cumătră; gradul de înrudire între cumetri; relațiunea cumetrilor între ei: Românii sînt foarte bucuroși de cumetrie, judecînd după marele număr de cumătre ce se găsesc în fie-care sat (ALECS.); a murit fina s’a pierdut cumetria (ZNN.) ¶ 2 Ospăț după botez în cinstea cumetrilor: a trîntit o cumetrie de s’a dus pomina peste nouă sate (VLAH.) ¶ 3 pr. ext. Petrecere, chef ce fac mai mulți împreună.