CULOAR, culoare, s. n. Încăpere îngustă și lungă din interiorul unei clădiri, care servește ca loc de trecere între încăperile situate pe același plan. V. sală, coridor. Pe scaune, de-a lungul culoarelor, lipiți de pereți, umăr la umăr... delegații așteptau. DUMITRIU, N. 291. ◊ Apăruse atunci pe culoarul facultății... o străină. C. PETRESCU, S. 241. ◊ Spațiu îngust și liber de-a lungul unui vagon, prin care se poate circula și din care se intră în compartimente. Controlorul pieri în celălalt vagon, alergă pe culoar, trîntind ușile în urmă-i. DUMITRIU, B. F. 8 Acceleratul gîfiia greu, șpre Bîrnova, locomotiva șuiera neîntrerupt... Soldații se treziră, umplură culoarul. CAMILAR, N. II 110. – Pronunțat: -loar. -Scris și: culuar (CAMIL PETRESCU; T. II 585).