CULIC, CULICIU sm. 1 Pasăre din ordinul picioroangelor, de coloare albă, bătînd în trandafiriu pe piept și pe pîntece; ceafa, aripele și spinarea sînt negre, cu reflexe verzui, coada cenușie și ciocul negru; trăește mai mult pe lîngă bălți sau mlaștini unde se hrănește cu viermi, muște și insecte acuatice (Himantopus candidus); (H. rufipes) (🖼 1670): culicii, cari umblă pe sus și strigă „culi! culi!”, încă prevestesc cînd are să plouă (MAR.) ¶ 2 Pasăre din ordinul picioroangelor, cu ciocul lung, negru, încovoiat ca un iatagan, cu penele albe capul, ceafa și o parte din aripi negre; trăește pe lîngă mare și se hrănește cu viermi și cu alte mici animale acuatice (Recurvirostra avocetta) (🖼 1671) ¶ 3 ~-DE-MARE, pasăre călătoare, de un negru lucios, afară de pipt și de pîntece cari sînt albi; se hrănește cu mici moluște bivalve, cu viermi, crustacee și peștișori (Haematopus ostralegus) (🖼 1672) [rut. kulik].