CUCUTĂ (pl. -te) sf. 🌿 1 Plantă umbeliferă, cu tulpina cilindrică de 1-2 m., cu pete roșii în partea de jos, ale cărei frunze și poame, cu un miros grețos de șoareci, sînt o otravă foarte puternică; numită și „buciniș” (Conium maculatum) (🖼 1645): omul harnic ... seceră fir de grîu unde au crescut cucute (SLV.) ¶ 2 ☠ Otravă extrasă din această plantă: Socrate fu osîndit să bea ~ ¶ 3 🌿 CUCUTĂ-DE-'APĂ, CUCUTĂ-MICĂ, varietate de cucută ce crește prin mlaștini, bălți și ape stătătoare (Cicuta virosa) (🖼 1646) ¶ 4 CUCUTĂ-DE-PĂDURE, plantă cu flori albe dispuse în paniculă, cu fructe albăstrii, ce crește prin păduri (Galium Schultesii) [lat. * cucuta < cicuta].

cucută-mică s. v. PĂTRUNJEL-CÎINESC. PĂTRUNJELUL-CÎINELUI.