cuclă sf [At: VÎRCOL, V. / Pl: ~le / E: bg кукла] 1-2 (Bgm; reg) Grămăjoară de bumbac, de coceni etc.

cúclă, V. glugă.

glúgă și gúgă f., pl. ĭ (bg. gugla, glugă, kukla, păpușă, d. ngr. kúkla, păpușă, lat. cuculla, glugă; ung. rut. gluga, germ. gugel. V. cuculion, cucă, gugĭ. Bern. 1, 640). Învălitoare de postav care se pune peste pălărie orĭ peste căcĭulă cînd ploŭă saŭ ninge, numită și gugĭ saŭ capișon. Piramidă de cocenĭ (strujenĭ), de nuĭele ș. a., numită în Munt. și ciucă și cuclă (Răsadu, 1, 62).

glugă s. f., g.-d. art. glugii; pl. glugi

cuclă, cucle, s.f. (reg.) jerebie, jureliță (de bumbac), matcă.