CRĂIASĂ, crăiese, s. f. (Astăzi numai poetic sau în basme) Împărăteasă, regină. P-un nor de aur Lunecînd, A zînelor crăiasă Venea, cu părul rîurînd Rîu galben de mătasă. COȘBUC, P. I 66. Și mai fost-au poftiți încă: crai, crăiese și împărați, oameni în samă băgați. CREANGĂ, P. I 279. Arald! strigă crăiasa- las’ fota să-mi ascund... A zilei raze roșii în inimă-mi pătrund. EMINESCU, O. I 98. ◊ Fig. Niciodată n-o să iasă Luna – palida crăiasă- Să te-învăluie cu raze. BENIUC, V. 18. ◊ (Numai în basme) Crăiasa albinelor = regina albinelor. Cum mergea el, mulțămit în sine pentru această facere de bine, număr iată i se înfățișează înainte crăiasa albinelor. CREANGĂ, P. 239. Ș-apoi fost-an fost poftiți la nuntă... crăiasa albinelor și crăiasa zînelor, minunea minunilor din ostrovul florilor. CREANGĂ, P. 279.