4 definiții pentru cronț


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cronț i [At: DA / E: on cf ronțăi] Cuvânt care imită sunetul unui aliment crocant sfărâmat între dinți.

CRONȚ interj. (se folosește pentru a reda sunetul produs la sfărâmarea în dinți a ceva tare sau uscat). /Onomat.

cronț și cranț (est) și ronț (vest și sud) interj. care arată huĭetu dinților care rod orĭ mănîncă lucrurĭ uscate.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cronț, interj. – Imită zgomotul produs de dinți la ronțăit. – Var. ronț, clonț, clanț, cranț. Creație expresivă. Cihac, II, 319, considera că ronțăi este în legătură cu ceh. remtati; Pascu, Lat., 264, se gîndea la it. ronzare, sp. ronzar; dar aceste coincidențe se datoresc sursei expresive comune. – Der. cronțăi (var. ronțăi, cronțăni, crănțăni), vb. (a mînca sfărîmînd în dinți, producînd un zgomot caracteristic); (c)ronțăială (var. (c)ronțăitură, (c)ronțăit), s. f. (acțiunea de ronțăi).

Intrare: cronț
cronț interjecție
interjecție (I10)
  • cro