cronț i [At: DA / E: on cf ronțăi] Cuvânt care imită sunetul unui aliment crocant sfărâmat între dinți.

CRONȚ interj. (se folosește pentru a reda sunetul produs la sfărâmarea în dinți a ceva tare sau uscat). /Onomat.

cronț și cranț (est) și ronț (vest și sud) interj. care arată huĭetu dinților care rod orĭ mănîncă lucrurĭ uscate.

cronț, interj. – Imită zgomotul produs de dinți la ronțăit. – Var. ronț, clonț, clanț, cranț. Creație expresivă. Cihac, II, 319, considera că ronțăi este în legătură cu ceh. remtati; Pascu, Lat., 264, se gîndea la it. ronzare, sp. ronzar; dar aceste coincidențe se datoresc sursei expresive comune. – Der. cronțăi (var. ronțăi, cronțăni, crănțăni), vb. (a mînca sfărîmînd în dinți, producînd un zgomot caracteristic); (c)ronțăială (var. (c)ronțăitură, (c)ronțăit), s. f. (acțiunea de ronțăi).