CROI, croiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Complementul indică un obiect care urmează să fie confecționat, în special haine sau ghete) A măsura materialul necesar, a însemna dimensiunile sau forma bucăților alcătuitoare, a tăia după forma și măsura indicată. Scoțînd o piele de porc sălbatic din cămară și croind cîte o pereche de opinci. CREANGĂ, A. 24. Jachete croite... pe măsuța lor. NEGRUZZI, S. I 105. Eu sînt lemn de treabă,.. Că pe mine mă cioplesc Și iconițe croiesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 508. ◊ Fig. îmi dărui o pușcă... ușoară, croită și cumpănită chiar dupe trupul și dupe puterile mele. ODOBESCU, S. III 22. ◊ Tranz. fact. N-avea copii, femeie, Hiron stăpînul meu, Și curtea lui cea mare tot strimtă îi părea. Deși cămări trei pline avea de haine scumpe, Pe toată ziua însă croia la straie nouă. NEGRUZZI, S. II 237. ◊ Absol. Pietrarii lui Manole croiau, retezau, ciopîrțeau. ODOBESCU, S. II 513. 3. Tranz. A plănui, a pune la cale (o lucrare care are nevoie de indicații, semne, planuri), a porni un lucru sau o lucrare. Pe o muche de deal pleșuvă, la cîteva sute de pași depărtare de sat, tranșeele erau croite. REBREANU, N. 48. Străbăturăm în lung și-n lat vestitele grădini ale Pîngăraților, croite și sădite mai din vechi. HOGAȘ, DR. II 22. Pînă-n zori de zi Mie să-mi croiești Și să-mi isprăvești Peste Marea Neagră Un pod de aramă. TEODORESCU, P. P. 423. ◊ (Absol.) [Grădinarul] se apucă de croit din nou, și în șase săptămîni abia putu face ceva care să mai semene a grădină. ISPIRESCU, L. 153. ◊ Fig. (Cu privire la planuri, proiecte) Privi drept înainte, sforăi puternic și începu să scurme cu copita în apă, părea că-și croiește un plan sau că se pregătește să întrupeze o hotărîre mai dinainte luată. HOGAȘ, M. N. 221. Cantemir croind la planuri din cuțite și pahară... EMINESCU, O. I 31. ◊ Absol.) Toți croiesc, fac și prefac, Ca să ne vie de hac. ALECSANDRI, T. I 239. ◊ (În legătură cu alte abstracte) Cîrpind, văduva Lenea își croia mersul zilei de mîine și poimîine. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 95. Caragiale e o altă dovadă a artistului care nu încape în cadrul croit de mine. GHERFA, ST. CR. III 60. Vrea... să-și croiasc-un nume. ALECSANDRI, P. III 327. ♦ A potrivi, a ticlui. În țară una-ți vorbește Și în dos alta-ți croiește. PANN, P. V. III 63. ◊ (Complementul, uneori subînțeles, indică o minciună) Cît vei auzi că încep a croi cîte una mai deocheată, tu să mă tragi de mînica hainei. ODOBESCU, S. III 46. Da late le croiește badea Talpă-Lată! ALECSANDRI, T. 623. Pe-ntregul croiește minciuni. NEGRUZZI, S. II 203. În loc de adevăr el tot minciuni croia. DONICI, F. 76. 3. Tranz. A desfunda, a deschide (un drum, o șosea etc.) înlăturînd obstacolele. Își sileau trupul... să-și croiască drum prin stratul gros și alb de zăpadă. DUMITRIU, V. L. 85. Ursan năval’ s-aruncă în neagra tătărime, Croind o pîrte largă prin deasa ei mulțime. ALECSANDRI, O. 215 ◊ Fig. Legea economică fundamentală a socialismului își croiește în țările de democrație populară un drum din ce în ce mai larg, influențind tot mai mult dezvoltarea economiei naționale a acestor țări. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 4, 74. Să croim brazde noi de baladă. DEȘLIU, G. 28. Vremea a venit acum Singur să-ți croiești un drum. CASSIAN, în POEZ. N. 116. Eminescu a fost pregătit sub toate raporturile pentru a croi un drum nou în literatura romînilor. VLAHUȚĂ, O. A. 238. ◊ Refl. pas. Se croise o șosea cu pomi tineri, plantați pe marginea șanțurilor. C. PETRESCU, S. 123. 4. Tranz. (Familiar; complementul indică un animal, un om sau o parte a trupului, mai ales spinarea) A lovi, a bate (făcînd dungi sau vînătăi pe piele). Croi cu bățul spinările cailor... și căruța... intră în sat. DUMITRIU, N. 229. Ce-ar fi să-l croiesc în moalele capului? CAMILAR, TEM. 209. Acuși iau varga din coardă și vă croiesc, de vă merg petecile! CREANGĂ, A. 38. Ticălosul!... poruncește să mă croiască tot drumu cu un harapnic. ALECSANDRI, T. 50. ◊ (Complementul indică lovitura) li croiește o palmă. ◊ (Complementul indică semnul lăsat pe piele) Caii la pas, și surugii croindu-le cu bicele la dungi beșicate pe spinare. GHICA, S. 241. 5. Intranz. (Familiar, în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). Iepurii o croiră la fugă și fiarele se luară după ei. POPESCU, B. I 90. Încet-încet m-am furișat printre oameni și unde am croit-o la fugă spre Humulești. CREANGĂ,58. Croindu-o la fugă spre pustie amîndoi, Tocma în crîng se opriră a se uita înapoi. PANN, P. V. III 55.