crișa a vz criș¹

criș¹, ~ă [At: POLIZU / V: ~a / Pl: ~i, ~e / E: nct] 1 a (Mol; îe) ~u (sau ~a) eu, el (ea) sau ~u lui sau (ei)! Ferice de (mine, el, ea)! 2 a (Nob) Puternic. 3 sf (Îvr; îf crișa) Fată bătrână.

criș² sn [At: RĂDULESCU-CODIN, Î. 187 / Pl: (pbl) ~uri / E: nct] (Reg) 1 Murdărie. 2 Noroi. 3 Jeg.

crișel, ~ea a vz criș¹

crișeu sm vz criș¹

CRIȘ adj. Ⓟ Norocos, fericit: crișu el! (ALECS.), ce om norocos! [comp. CRIȘAN].

criș a. Mold. crișan: Crișu el! AL. [Cf. Crișu, rîu aurifer].

criș, -ă adj. (d. Criș, rîŭ aurifer?). Mold. Rar. Crișu el, crișa ĭa! halal, ferice (de el, de ĭa!) – În Munt. crișeanu, -eanca.

criș interj. – Exprimă o admirație amestecată cu invidie. Cuvînt obscur, pe care dicționarele îl clasifică de obicei ca adj., cu sensul de „bogat, fericit, de invidiat”. Această accepție nu pare sigură, și bănuim că se datorează influenței inconștiente a etimonului care s-a propus. Toate exemplele care se aduc par a indica o interj. S-a încercat să se explice printr-o aluzie, de altfel imposibilă, la bogățiile lui Cressus (Șeineanu, Semasiol., 172; Cihac; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 207), sau la nisipurile aurifere ale rîului Criș, din Transilvania (Tiktin; cf. Iorga, Revista istorică, XXVI, 88). DAR îl pune în legătură cu sl. križĭ „cruce”, adăugînd că legătura între ideea de „cruce” și cea de „fericire” este firească în concepția creștină. Credem că legătura cu sl. križĭ este sigură, dar trebuie înțeleasă ca o blasfemie aproape pe față; se știe, de altfel, că multe expresii injurioase din rom. au o nuanță de admirație, de invidie și chiar de afecțiune.

criș¹, -ă, criși, -e, adj. (reg. înv.) 1. bogat, fericit, norocos, favorizat, blagoslovit. 2. mare, puternic, robust.

criș² s.n. (reg.) murdărie, jeg, tină.