Crisanta Destul de puțin folosite astăzi, Crisant (Hrizant), fem. Crisánta (Hrizanta), corespund numelor pers. gr. Chrýsanthos, fem. Chrysanthís, preluate și de către romani în epoca imperială (în izvoarele latine apar formele Chrysánthus, Chrysánthis). Dacă numele în discuție apar într-o perioadă relativ tîrzie, elementele lor constitutive, chrysos „aur” și anthos „floare”, sînt cunoscute încă din onomastica poemelor homerice (→ Antim). Semnificînd deci „floarea de aur” (ca și rom. crizantemă), Chrysanthos s-a bucurat de favoare în rîndul creștinilor din primele secole ale erei noastre, urmarea fiind pătrunderea lui în onomasticonul bisericesc (este cunoscut un martir cu acest nume în timpul lui Dioclețian) și răspîndirea în Europa. Preluat din greacă de către slavi, numele ajunge la noi mai întîi sub forme hipocoristice, atestate după 1500 (Hrisa, Hris, Hrisu, Hriza, Hrizea, Hiriza), ca mai apoi să apară și Hrisantie, Hrisandu, Hrisaftu, Hrisanta, Hrisantia (pentru aceste forme ar trebui luată în considerație și influența neogrecească). În perioada modernă încep să circule Crisánt, Crisánta, al căror C- inițial probează proveniența lor occidentală. ☐ Tema grecească chris- a avut o deosebită vitalitate în onomastica literară și în special în romanele pastorale spaniole din sec. 16 – 17, astfel încît numeroase personaje poartă nume (derivate sau compuse) bazate pe acest element: Criseida (apare în Decameronul), Crisaldo, Crisalvo, Crisio, Crisalda, Criseo, Crisolora, Crisalo, Criselio, unele dintre acestea fiind întîlnite și astăzi în onomastica apuseană.