Crina Obiceiul de a da fetelor nume de flori este foarte vechi și comun tuturor popoarelor. Crizantema, Floarea, Lăcrămioara, Margareta, Micșunica, Panseluța, Violeta, Viorica etc. sînt destul de frecvente în onomastica actuală, iar cei care aleg astfel de prenume au în minte fie o veche comparație poetică a fetelor cu florile, fie caracteristicile concrete ale fiecărei flori „(culoare, parfum, gingășie etc.). Încadrarea lui Crina în această lungă serie nu este greșită, deși la origine prenumele nu pare să fi fost creat în românește, ci în grecește (de fapt și alte nume din cele citate mai sus, cu toate că au un corespondent perfect în terminologia noastră botanică, sînt doar împrumuturi). Asta nu înseamnă însă că prenumele Crina nu poate constitui, în anumite cazuri, și o creație românească spontană (dacă un vorbitor al limbii române n-ar cunoaște prenumele Crina, l-ar putea ”reinventa„ foarte ușor, întrucît cunoaște sistemul prenumelor corespunzătoare numelor de flori). Destul de vechi în onomastica greacă, Krínon, Kríno, Krínis etc. sînt formate de la subst. krinon ”crin„, aceeași semnificație avînd și numele de origine ebraică → Suzana, japonezul Yuri etc. Un caz interesant este it. Gigliola, considerat un derivat din giglio ”crin", dar apropierea de numele florii nu este decît o frumoasă etimologie populară (Giliola este o formă diminutivală de la Gilia – hipocoristic feminin pentru – Egidius, împrumutat din franceză). Împrumuturi din greacă sînt bg. Krino și Krina. De la Crína, exclusiv feminin, a fost creat derivatul masc. Crinél. Pentru atestările mai vechi ale numelui Crína, este posibilă apropierea lui de un nume mai vechi, Măcrína.