Definiția cu ID-ul 551381:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CRETACIC, a treia și ultima perioadă a Mezozoicului, care a durat c. 65 mil. ani. Fauna este reprezentată prin toate clasele de nevertebrate și prin aproape toate vertebratele; apar primele mamifere placentare. Flora este dominată de de gimnosperme, în special conifere. Sedimentele marine sînt formate din calcare, gresii calcaroase, calcare marnoase și cretă. Orogeneza a produs cutări și exondări (mișcările cimmeriene noi, austrice, subhercinice și laramice), s-au înregistrat frecvente erupții vulcanice, reprezentate prin uriașe curgeri de bazalte în India („trappele” din Pod. Deccan), în Africa Orientală, întruziunile de granodiorite, sienite, și revărsările de dacite și riolite din Munții Apuseni.