CRESTOMAȚIE (ANALECTE) s. f. (cf. fr. chrestomathie): culegere de texte din diferiți autori, reprezentative pentru valoarea lor filologică, istorică, documentară etc. Sunt cunoscute următoarele c. ale limbii române: Pumnul Arune, Lepturariu rumânesc, Vol. I-IV, Viena, 1862-1865; Lambrior Alexandru, Carte de citire cu o introducere asupra limbei românești, Iași, 1883; Gaster Moses, Chrestomație română, Vol. I. Introducere, gramatică, texte (1550-1710), Vol. II. Texte (1710-1830). Dialectologie, literatură populară, glosar, Leipzig, București, 1891; Adamescu Gheorghe, Crestomație pentru istoria limbii și literaturii românești, București, 1897; Bianu I., Cartojan N., Pagini de veche scriere românească, București, 1921; Byck J., Texte românești vechi (Introducere în studiul limbii române), I, București, 1930; Cazacu, B., Pagini de limbă și literatură română veche. Texte alese, București, 1964; Academia Română, Crestomație romanică. Întocmită sub conducerea acad. Iorgu Iordan, Vol. I-III, București, 1962 (I), 1965 (II), 1968 (III, partea I), 1969 (III, partea a II-a).