CRESTA, crestez, vb. I. 1. Tranz. A face tăieturi pe suprafața sau pe marginea unui obiect; a tăia în ceva făcînd colți, dinți. Voicu Fomete, cel cu obraz crestat cîndva pentru o vină uitată. GALAN, Z. R. 36. Crestă friptura pe... toate părțile și îi dete sare multă. ISPIRESCU, L. Dacă cumva, din norocire, ai cu tine o plătică... o crestezi d-a curmezișul cu cuțitul pe amîndouă laturile, o presari cu praf de sare... ODOBESCU, S. I 463. ◊ (Poetic) Plăci de lumină crestează fața apei. DUNĂREANU, CH. 147. ◊ Fig. Munții Gorjului își crestează pe albastrul închis al cerului vîrfurile lor înalte, negre, neregulate. VLAHUȚĂ, O. A. II 131. ◊ (Tăietura se face cu scopul de a face un semn, o însemnare) (Refl. pas.) Pentru a deosebi oile, li se crestează urechile. ◊ Expr. A cresta. Pe răboj = a face o tăietură pe răboj spre a ține o socoteală; fig. a-și nota ceva. Crestați pe răboj, copii! ISPIRESCU, U. 36. 2. Refl. A se tăia puțin, a se răni ușor. Se bărbieri și, de grăbit ce era, se crestă. PAS, Z. III 79. Afin se crestă la un deget cu cuțitul. ISPIRESCU, L. 119.