credințare sf [At: CABA, SĂL. 87 / Pl: ~țări / E: credința] (Îrg) 1 Adeverire. 2 Întărire a spuselor cuiva Si: credințat¹ (2), credințire (2), credințit¹ (2). 3 Încredințare. 4 Dare în grijă Si: credințat¹ (4), credințire (4), credințit¹ (4). 5 Creditare. 6 Creștinare. 7 Logodire.

credința [At: DOSOFTEI, V. S. 23/b / Pzi: ~țez / E: credință] (Îrg) 1 vt A adeveri. 2 vt A întări spusele cuiva Si: a credinți (2). 3 vt A încredința. 4 vt A da în grijă. 5 vt A credita. 6-7 vtr A (se) creștina. 8-9 vtr A (se) logodi.

credinți vtr vz credința

credințire sf vz credințare

CREDINȚA = ÎNCREDINȚA.

CREDINȚA vb. (Trans. SV) A logodi. Eu o- am credințat. OG, 375. Etimologie: credință + suf. -a. Vezi și încredinți. Cf. î n c r e d i n ț i, j u r u i (1).

credința, credințez, vb. I (reg., înv.) a adeveri, a întări, a încredința. 2. a da ceva în grija cuiva, a încredința. 3. a credita. 4. a (în)creștina. 5. a (se) logodi, a (se) încredința.

credințá, credințez, (credințî), v.t.r. (reg.) A (se) logodi, a (se) încredința: „Când să credința oarece fecior cu oarece fată, apoi dădea împușcături…” (Papahagi, 1925: 318). – Din credință „logodnă” (MDA).

credința, credințez, vb. tranz., refl. – (reg.) A (se) logodi, a (se) încredința. – Din credință „logodnă” (MDA).