2 intrări

2 definiții

credințá, credințéz, vb. I (reg., înv.) a adeveri, a întări, a încredința. 2. a da ceva în grija cuiva, a încredința. 3. a credita. 4. a (în)creștina. 5. a (se) logodi, a (se) încredința.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

credințá, credințez, vb. tranz., refl. – (reg.) A (se) logodi, a (se) încredința. – Din credință „logodnă” (MDA).

Intrare: credința
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) credința credințare credințat credințând singular plural
credințea credințați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) credințez (să) credințez credințam credințai credințasem
a II-a (tu) credințezi (să) credințezi credințai credințași credințaseși
a III-a (el, ea) credințea (să) credințeze credința credință credințase
plural I (noi) credințăm (să) credințăm credințam credințarăm credințaserăm, credințasem*
a II-a (voi) credințați (să) credințați credințați credințarăți credințaserăți, credințaseți*
a III-a (ei, ele) credințea (să) credințeze credințau credința credințaseră
Intrare: credințare
credințare infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular credințare credințarea
plural credințări credințările
genitiv-dativ singular credințări credințării
plural credințări credințărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)