Definiția cu ID-ul 913637:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COVÓR, covoare, s. n. Țesătură groasă de lînă, de bumbac etc., cu figuri și desene de diferite culori, lucrată cu mașina sau cu mîna, pentru a se așterne pe podea, pe pat etc. sau pentru a se atîrna pe pereți. Pe păretele din fund, fără ferestre, era întins un covor, tuns turcesc. SADOVEANU, O. IV 111. Ca pe im uriaș covor, Vede țară lîngă țară și popor lîngă popor. EMINESCU, O. I 144. N-aș vrea nici săbii de Taban Deprinse la omor, Nici lung covorde Ispahan Ce saltă sub picior. ALECSANDRI, P. A. 67. ◊ (Metaforic, adesea urmat de determinări) Fata visa. Pașii, fără voia ei, o duseră pe covorul de flori, cătră lacul singuratic. SADOVEANU, O. I 102. Octombrie-a lăsat pe dealuri Covoare galbene și roșii. TOPÎRCEANU, M. 32. Abia atingi covoarele de frunze moi Și gropi adînci în urma ta se-nsamnă Te sperie un molcom fîșîit de foi. PĂUN- PINCIO, P. 57. S-auzi cum codrul frunza-și bate, S-adormi pe verdele covor. EMINESCU, O. I 228.