2 intrări

2 definiții

cotoroí, cotoroiésc, vb. IV (reg.) a scotoci cu zgomot, a cotrobăi cu larmă.

cotoróĭ n., pl. oaĭe (cp. cu cotor). Btș. Varză murată mărunt și feartă [!] și în care se pune puțin uleĭ și meĭ saŭ orez.

Intrare: cotoroi
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cotoroi cotoroire cotoroit cotoroind singular plural
cotoroiește cotoroiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cotoroiesc (să) cotoroiesc cotoroiam cotoroii cotoroisem
a II-a (tu) cotoroiești (să) cotoroiești cotoroiai cotoroiși cotoroiseși
a III-a (el, ea) cotoroiește (să) cotoroiască cotoroia cotoroi cotoroise
plural I (noi) cotoroim (să) cotoroim cotoroiam cotoroirăm cotoroiserăm, cotoroisem*
a II-a (voi) cotoroiți (să) cotoroiți cotoroiați cotoroirăți cotoroiserăți, cotoroiseți*
a III-a (ei, ele) cotoroiesc (să) cotoroiască cotoroiau cotoroi cotoroiseră
Intrare: cotoroire
cotoroire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cotoroire cotoroirea
plural cotoroiri cotoroirile
genitiv-dativ singular cotoroiri cotoroirii
plural cotoroiri cotoroirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)