cosorău sn vz cosărău

cosorău¹ sn [At: DENSUSIANU, Ț. H. / V: -săr~, ~reu, cursur~, cusur~ / Pl: ~raie / E: cosor¹ + -ău] 1-14 (Șdp) Cosor¹, (5-10) (mare). 15 (Reg; spc) Cuțit de tâlhari.

cosorău² sn [At: FRÂNCU-C ANDREA, M. 99 / V: ~reu, cusur~ / Pl: ~raie / E: mg koszoru] (Reg) 1 Grindă care leagă alți pari. 2 Furci pe care se poate clădi ceva. 3 Colț al casei. 4 Lemne pe care se pun căpriorii Cf cosoroabă.

❍ COSORĂU 👉 COSOROABĂ

cosărău² sn vz cosorău

cosărău¹ sn [At: REV. CRIT. III, 120 / V: cusur~ / Pl: ~ăi / E: mg koszora] (Reg) 1 Capăt al căpriorului de sub strașină. 2 Lemne care stau la baza căpriorilor.

cosoreu¹ sn vz cosorău¹

cosoreu² sn vz cosorău²

cusurău² sn vz cosărău

COSOROABĂ (pl. -be), Mold. Bucov. COSTOROABĂ (pl. -be), COSTOROAVĂ (pl. -ve) sf., Trans. Băn. COSORĂU (pl. -raie) sn. 💒 Una din cele opt bîrne late și groase ce se așază orizontal pe stîlpii sau furcile casei și care, împreună cu capetele căpriorilor, prinși de ele, alcătuesc apărătoarea sau streașina casei și acoperămîntul prispelor: cosoroaba de la prispă, care putrezise la un cap, el a înlocuit-o (BR.-VN.); avînd în loc de acoperiș numai capete de grinzi și costoroabe (GRIG.); sburînd pe sub costoroabele caselor (SB.) [ung. koszorú].

cosărău, cosăraie, s.n. (reg.) capătul căpriorului de sub streașină.